Am prestat pentru SpuneSiTu o analiza a “spuselor” oamenilor de pe acest site. A fost mai exact o coordonare si o integrare a acestei analize, pentru ca nu am facut-o singur. Multumesc echipei operative SpuneSiTu si celorlalti care au ”digerat” postare cu postare, codificand, preluand socul emotional al atator si atator probleme de viata. Mii si chiar, zeci de mii. Asadar multumesc: Laurentiu, Roberta, Loredanda, Cristi.

Asa cum am zis si acolo, e greu sa faci o analiza rece, de laborator, atunci cand e vorba de un strigat colectiv de durere, spaime si revolta. Rezultatul il aveti pe site cu o lectura in stilul propriu al dnei Zoe Petre careia ii multumesc pentru prezentarea facuta materialului.

“Culisele” acestui studiu sunt simple si arata asa: niste oameni, noi, care citeam si ne ridicam adesea infuriati, intunecati, revoltati de cate nebunii se pot intampla in tara asta.

PS: singurul lucru cu care poate nu sunt de acord acolo e ca nu ma consider “sociolog” :-p

Pentru ca mi s-a aplecat in seara asta vazand pe unii  ”conducatori” de institute de sondaje vorbind cu gura plina despre faptul ca:

“sondajele din campanie au confirmat rezultatul votului”

… m-am decis sa o spun: stimati domni, comentatori si politicieni care pronuntati asemenea cuvinte aveti o uriasa problema de a intelege obiectul discutiei: nu intelegeti ce inseamna intentie de vot, nu intelegeti ca e o diferenta uriasa intre intentia de vot si votul efectiv, nu intelegeti si nu o sa fiti capabili vreodata sa pricepeti ce rol are o campanie in formarea optiunii de vot. In general notiuni fundamentale legate de politica va sunt straine.

Mai sunt si cei care stiu bine despre ce vorbesc dar fac intentionat confuzii; pentru ca asa cere interesul de moment.

Poate e ceva adevarat in ce zic ei si intr-adevar unii or fi stat cu nodul in gat asteptand sa vada daca votul le confirma sau nu sondajele.

“Dovezi” si observatii poate face oricine daca se uita pe seriile de date (nu “evolutii”) din sondajele publice. Puteti gasi de exemplu un institut care anul asta ne-a spus prin cifrele sale ca situatia de la vot a fost aproape identica din iulie pana in noiembrie.

Toti cei care sustin un discurs public de acest tip despre sondaje sunt exact cei care tin asa zisa piata a sondajelor la nivel de pestera.

Spre stupoarea publica am sa fac o afirmatie pe care eu am verificat-o de multe ori in campanii: e foarte posibila o situatie in care un candidat fata de situatia din sondaj de dinainte chiar cu 3-4 zile de alegeri, sau o saptamana, sau doua, sau mai mult, sa ia cu 5-6 procente mai mult sau mai putin la urne. Eh? Sariti.

Un fel de Update: Rog cu mare insistenta pe cei care realizeaza sau folosesc “sondaje” de opinie sa prezinte de urgenta cadrul teoretic si modelul matematic in baza carora afirma raspicat ca “sondajele nu influenteaza votul” sau ca din contra “sondajele influenteaza votul“. Evident nu ma refer la intrebari de clasa a I-a puse in sondaje de genul “In ce masura tineti cont de rezultatelor sondajelor de opinie publica atunci cand luati decizia de vot?“. Un exemplu aici.

Nu de alta dar m-am plictisit si au inceput sa ma enerveze certitudinile voastre extrem de subtiri cu care va afisati peste tot.

Eu ma rezum sa spun ca am gasit dovezi strict empirice si din observatii nesistematice in campania asta ca in circumstante de volatilitate ridicata, cu peste 30% nehotarati pana in ziua votului din publicul interesat de politica, a existat o influenta semnificativa a sondajelor de opinie. Atat si nu am pretentii mai mari.

Teoretic vorbind problema e inca deschisa. Pentru cine stie ce e o problema deschisa.

 Am evitat sa comentez multe pe blog in campanie pentru a nu fi spurcat pe motive de “partinire”. Pentru ca, nu-i asa, pentru unii exista doar un singur adevar. Si acest adevar are de multe ori parfum de probabilitate. Am si refuzat vreo 5-6 aparitii tv&radio din acelasi motiv.
In timp ce multi au aparut pe la tv si au jucat cartea “analistilor independenti”, desi erau bagati pana in gat.

Primul episod de ganduri

- Scorul candidatilor (inteles ca probabilitate) nu a fost deloc “stabil” asa cum l-au prezentat unii timp de o luna de zile pe durata campaniei. Si nici inainte. In punctul asta e loc de discutie, nu de atacuri demente, cu cutitul in dinti.

- Crin Antonescu a fost deasupra lui Geoana de cel putin 2 ori ca scor, mai multe zile la rand in campanie. Momentele sunt “Johannis” si  “Geoana-Moscova”+”dezbaterea de la Cluj”.

- Plaja de simpatie a lui Basescu e mult mai mare decat scorul pe care l-a obtinut la vot.

- Sunt scarbit cand vad politicieni precum Dragnea, Hrebenciuc sau Flutur vorbind de frauda si onoare in politica.

- Ma uit trist la cei care sar ca arsi cand cineva spune in 2009, in Romania, ca exista frauda, fara sa aiba habar ce se intampla la “firul ierbii”, in judete controlate dictatorial de politicieni de Ev mediu. Experienta mea in privinta asta de la ultimele 4 alegeri (locale si parlamentare 2008, europene si prezidentiale 2009) este extrem de trista.

- Sunt si mai trist cand vad ca reclamarea unor mizerii este interpretata in Romania drept slabiciune. Iar reteta recomandata e: furati si voi si nu va plangeti.

- Am un zambet amar cand vad niste baieti aparent simpatici care umbla cu probabilitatile in buzunar pe la sediile de campanie ca sa vada cine da mai mult.

- Dupa cautarile mele de mai lunga durata pe cercetarile pe bandwagon, in campania asta am avut un puternic raspuns dinspre realitate si anume ca pe un electorat volatil precum in 2009 treaba cu sondajele “lucrate” functioneaza destul de eficient asupra starii de spirit a electoratului.

- Campania unui lider politic este exact asa cum este si liderul, este imaginea lui.

- In continuare putini dintre cei implicati in politica sunt apti sa inteleaga pe deplin rolul si limitele cercetarilor electorale.

- Focus-grupurile de exemplu sunt in continuare pentru multi niste suete dubioase.

- Mobilizarea financiara si de resurse de influenta a PDL si PSD in campania asta a fost naucitoare.

- Am incheiat noaptea alegerilor, cand deja se vedeau directiile la numaratoarea paralela, intr-o discutie cu un lider liberal care a sintetizat: “noi (PNL) mereu pierdem la numaratoare 2-3 procente fata de exitpoll”.

(va urma)

Din surse simpatice :). Ceva asemanator cu “instant polls” facute prin alte parti; dar si la noi.

Astept cu nerabdare si ratingurile precise ale emisunilor sa vedem cati s-au uitat exact.

PS. restul, pana la 100%, sunt cei care au zis “nici unul” sau nu au stiut sa raspunda.

Update: Ii multumesc lui Calin Hera pentru mentiunea din editorialul sau din Evenimentul Zilei. Vreau sa fac in plus o mentiune: prin acest articol am incercat sa aduc putina lumina asupra unor lucruri care se fac intr-o campanie, dar despre care nu se vorbeste des; si am ales momentul asta pentru ca este important si interesant.
De aceea, pentru ca sunt lucruri care se petrec in spatele usilor de campanie, nici nu am putut intra mai mult in detalii. Chiar daca partizanatul e o ipoteza mereu in discutie. Poate dupa campanie. Multumesc inca odata.

Isi aduce aminte cineva de momentul 1937?  Eu unul imi aduc aminte mereu de el cand vad ce se petrece in acest moment, in actualitate. Si principala tema e: profitul pe seama democratiei, atunci cand partidele sunt slabite si au o imagine proasta. Aveti aici o sinteza.

1937, pe scurt: nici un partid nu a obtinut nici o majoritate clara in alegeri. Partidele politice aveau o imagine proasta si pe fondul crizei economice din anii 30. Carol al II-lea il impune prim ministru pe Octavian Goga, din partea unui partid minoritar in Parlament, de doar 9 procente si ceva in alegerile abia incheiate, profitand de o ambiguitate constitutionala.

Cateva luni mai tarziu, pe fondul crizei politice provocate tot de el, Carol al II-lea impune dictatura regala, subordonand Parlamentul vointei Regelui, ministrii raspunzand tot doar in fata lui.

(imagine preluata din revista Life)

Si asta e doar un punct. Un moment. O privire. O fotografie.

Avem si filmul, integral. Cu trucaje, cu efectele speciale. Cu cenzura de partid si de stat. Un fel de poezie zilnica.

Nu, acel “1″ nu e Basescu, “singur impotriva tuturor”.

Lucrurile stau de fapt altfel de o saptamana incoace: Doi dintre ei au pus tunurile pe celalalt. Amandoi au motive. Pentru ca unul nu mai intra in turul 2. Iar altul pierde in turul 2 cu celalalt. Meniul e clasic si se degusta cu desert de sondaje aberante publicate in presa.

Indicii (periculos de subtile):
- Crin creste de o saptamana incoace.
- In anul de gratie 2009 se fac sondaje zilnic.
- Mai e un indiciu dar pe asta l-am ascuns bine :-p

Imi place sa ma uit in perspectiva. Campania actuala e un bun stimulent pentru a ne gandi cumva la cald, dar totusi la rece, cine vor fi actorii luptei prezidentiale in 2014 sau favoriti pentru a intra in lupta in 2014? Multe lucruri cred ca se vor configura in functie de asta.

De obicei in astfel de momente cand se creioneaza modele de Presedinte ne e mai usor sa vedem cine se potriveste si cine nu, cine se isi croieste calea si cine nu pentru un astfel de post. Si nu e vorba de cine preferam sau nu.

Ideile mele: Mihai Tanasescu, Cristian Diaconescu, Bogdan Olteanu, Crin Antonescu, Mihai Razvan Ungureanu. Sincer, fara rautate, din zona PDL nu imi vine nici o idee.

Leapsa mea merge si-n stanga si-n drepta, ca un guvern de larga respiratie populara :), catre: Lilick, Cristian Patrasconiu, Chinezu, Mihnea (codex politcus), Iosif (pesurse.ro), Turambarr, Misu Voicu, Dan Voiculescu, Bogdan Apostolescu (Foaie de blogger), Costin Ilie,  Anca Bundaru (blog de dat cu capul), Mos Califar, Raluca Crisan (ralucisme), Dan Selaru (Romania obiectiva), Adi Zabava, Tiberiu Lovin (Reporter virtual), Razvan Pop si catre colegii din Civitas99 – George Visan, Bogdan Enache, Bamse, Andreea Nicutar, Cosmin Carbunaru sau oricare vrea sa raspunda.

Daca aveti si alte idei despre lupta politica din 2014, spuneti.

PS. Presupunem ca nu ne transformam intre timp in republica parlamentara :)

Later edit: Re-dau leapsa pentru ca am dat-o un pic gresit prima oara; intre timp s-a extins, unii din voi ati mai raspuns deja. Asadar, din nou leapsa pentru: Turambarr, Mos Califar, Dan Selaru, Tiberiu Lovin (a raspuns deja), Razvan Pop, Cristian Patrasconiu, Misu Voicu, Dan Voiculescu, Iosif Buble.

Cine face sondaje zilele astea stie de ce Basescu il prefera pe Geoana in turul 2 la prezidentiale; si de ce nu ii vrea pe altii acolo. It’s a fact. Cifre.

De asemenea, cine stie asta isi da seama ce se intampla de cateva zile si de ce au luat-o razna prin presa anumite procente in sus si la vale altele. Sau de ce apar zvonuri cu retrageri si altele. Urmariti-le, vor mai fi.

Dupa cum ziceam, locul 2 va fi cap la cap, umar la umar, glezna pe gat samd. Lupta e incinsa.

PS: In paralel continuu sa ma delectez cu niste oameni care s-au gandit la chestiunile astea mai asezat si un pic mai devreme fata de noi. Mr. Herbert A. Simon.

Asculti un politician. Te astepti sa iti transmita ceva, sa te convinga de ceva, sa iti prezinte o situatie argumentativ sau macar factual. Un astfel de discurs vorbeste despre realitate, despre trecut sau despre viitor.

Acum suntem insa in fata unui altfel de discurs al unor politicieni romani. Este un discurs care “face” realitatea, o inventeaza, o reconstruieste. Este o realitate care exista doar in discurs, in care ni se cere sa credem cu fermitate si care devine referinta apoi pentru alte discursuri, la fel de goale. Si tot asa, tot mai departe, auto-propagandu-si realitatea “ireala”.

Acest discurs nu mai are nici macar pretentia sa aduca argumente. El doar afirma o situatie, care din acel moment se naste, exista ca atare. In forma lui cea mai simplificata este un discurs ce se repeta prin “lozinci”, prin “termeni cheie”, prin sintagme auto-validate. 

Cel mai des un astfel de discurs arata ca o turuiala, o insiruire zgomotoasa si enervanta de propozitii fara sens, rostit sacadat sau intr-un fel de graba. Din timp in timp apar pauze de vorbire si sunt pronuntate in forta “lozincile”, “adevarurile”. Urmariti un astfel de om politic. Urmariti cum face pauze sa “respire” aceste adevaruri, aceste sintagme cu care vrea sa ne corupa realitatea. 

De ceva timp acest tip de adresare politica a inceput sa ma sufoce.

Il regasesc aproape zilnic la reprezentanti ai PDL si in special la premierul Boc. Nu vreau sa fac un rechizitoriu, ci sa dau cateva exemple relevante: 

- Socul cel mai mare l-am avut atunci cand in aceeasi conferinta de presa dl Boc a anuntat introducerea impozitului forfetar si in acelasi timp, doar un pic mai tarziu, faptul ca impozitele au fost scazute de Guvern. A spus “scaderea impozitelor” de vreo 6-7 ori. Ca sa fim siguri ca pricepem.

 - Socul s-a propagat cu fiecare declaratie incepand de atunci, de fiecare data cand reprezentantii PDL ne spuneau ca prin impozitul forfetar cota unica ramane nemodificata. Ceea ce o enorma falsitate. 

- Dl Boc spune zilele acestea, pe toate canalele media, alaturi de alti colegi ca “bugetarii” nu vor avea de suferit, pentru ca salariul brut ramane neschimbat si insista ca NIMIC nu se intampla. Desi (fara sa le iau partea) salariatii stiu foarte bine si toata lumea stie foarte bine ca VENITURILE lor vor fi diminuate datorita a tot felul de modificari ale legii salarizarii. Subliniez diferenta intre discurs si realitate:  “nu se intampla nimic” vs. veniturile scad (chiar puternic).

 - Zilele acestea Guvernul Boc a ramas efectiv fara sustinere politica sau cel putin acest lucru ii este pus puternic la indoiala. Opozitia subit largita din Parlament vrea sa dea jos acest Guvern, ceea ce e firesc in absenta sustinerii politice pentru Guvern. Ce fac dl Boc si PDL?! Propun rapid o asumare a raspunderii pe Legea pensiilor si inventeaza o alta realitate in care de fapt opozitia vrea prin motiunea de cenzura sa isi pastreze privilegii! Si este repetata obsesiv sintagma “coalitia PSD-PNL” desi acest lucru nu exista. 

- O alta situatie, care e si mai alarmanta, se consuma intre Guvernul Boc si Curtea Constitutionala. In timp ce Curtea a respins o ordonanta de urgenta ca nefiind contitutionala, Guvernul Boc a emis-o la loc sfidand orice logica si bun simt! Doar pentru ca acea realitate a “lor” sa existe in niste norme.

 - Nu este lipsit de importanta un gest simplu dar ridicol, cand sambata trecuta anuntul presedintelui Basescu pentru o noua candidatura a fost intampinat de o flagranta si transparenta falsitate de lideri ai PDL care s-au declarat socati de anunt. Insusi presedintele a tinut in toate felurile sa se declare (!!) surprins de propriu gest. In timp ce, de exemplu, in aceeasi zi materiale promotionale ale lui Basescu erau distribuite de catre organizatii ale PDL.

Ma opresc aici. Dar regasiti aproape in orice zi in spatiul public discursul “care exista prin el insusi”. Discursul care ne spune ca Albul e Negru, desi toti ceilalti vedem Alb. Si nu e vorba doar de PDL.

 Vreau sa spun din capul locului ca eu nu includ genul acesta de discurs in categoria: discurs electoral, campanie electorala, PR, creare de imagine, marketing politic, comunicare politica. Nu, nicaieri. Refuz toate aceste clasificari.

 Nu, e vorba de altceva. De o specie noua, tenebroasa, agresiva de comunicare. Sau pe undeva asemanatoare cu discursul de propaganda al unui regim totalitar.

Sunt sincer ingrijorat, chiar daca Alexandra Ionascu, colega mea din Civitas99, spune ca o analiza trebuie sa ramana cumva rece, straina de “optiuni angajate”. Nu sunt de acord sa stau deoparte.

PS. Din pacate, simultan, trusturile de presa doresc sa ne propuna o lume golita de politica, prin “campanii sociale”, inventand la randul lor o lume paralela care pentru mine e imposibila.

Uneori mai vorbim si despre noi. Cum ar fi momente din astea. E un drum care pentru mine a inceput acum vreo 4 ani si a fost marcat, intre altele, de organizarea in Romania a Conferintei Internationale de Marketing Politic (2007), infiintarea ARMP si de intalnirea cu profesori precum Bruce Newman, Nicholas O’Shaughnessey, Stephan C. Henneberg si multi altii. Asadar, am devenit membru in Editorial Board al “Journal of Political Marketing“.

Multumesc cu ocazia asta colegilor si prietenilor din Asociatia Romana de Marleting Politic si celor care au fost alaturi de proiectele asociatiei in ultimii ani: Gabi Sebe – care este si el incepand de acum membru in acelasi Board, Andrei Pop, Irina Bota, Cristina Stanculescu, Cornelia Gafiu, Ionut Butoi, Florin Baciu, Cristian Andrei Vlad, Stefan Bota, Rodica Sebe, Institutul de Cercetari Politice al Universitatii Bucuresti, catedra de marketing de la ASE.

Multumesc cu scrasnet de dinti si celor care ne-au pus bete in roate urat de tot, pentru ca asa am inteles cat de mare e pasul pe care il facem si cat ii deranjeaza. Multumesc si celor care apoi au mers pana acolo ca au copiat titlul Conferintei organizate de noi, pentru ca asa am inteles ca sunt slabi si le suntem model.

Stiu ca in ultimul an si jumatate am fost mai lenesi, de fapt mai ocupati cu toate alegerile astea, dar ne vom revansa. Va asigur ;) Celor pregatiti sa mai copiati ceva de la noi, scoateti pixul si hartia, aveti extemporal!

PS. Mai multe despre Journal of Political Marketing, aici.

5 octombrie 2009. De data asta pe scurt. Lupta pentru turul 2 in momentul asta se anunta “dead heat”. Caldura mare. Cifre incinse. In preajma lui 18-20%. Vreo 3 candidati. Crin, Geoana, si mai in spate Oprescu. Si vorbesc pe barba mea. Nu pe a altora. E o situatie pe care incepeti sa o gasiti si pe la “institute”; “institute” care incet-incet nu o vor mai putea evita (situatia, chestiunea).

Au fost prea multe sondaje publicate vara asta si unele cu diferente prea mari, chiar si pentru stomacul meu, ca sa ma mai apuc sa le dau iar linkurile. Sper sa am energia sa revin cu o lista de linkuri catre ele.

PS. Azi Cotidianul anunta un sondaj realizat de CCSB (institut de cercetare) la comanda IMAS (alt institut de cercetare) (!?!). Sper ca e doar o greseala. Pe scurt, cine stie cunoaste.

Traian Basescu si-a anuntat strategia foarte explicit inca de acum 2 ani (cel putin de acum 2 ani): poprul furios in alegeri, partide politice pulverizate de vointa populara. Ii dau cuvantul presedintelui:

“Parlamentul poate sa faca ce vrea el, dar costul politic va fi enorm. Nu stiu daca va puteti imagina un popor furios pentru ca nu s-a tinut cont de vointa lui. Furios nu pe strada, ci la alegeri. Cred ca va fi dramatic. Partidele politice vor fi pulverizate pe o lunga perioada de timp, prin votul de la urmatoarele alegeri“. (interviu, Evenimentul Zilei, 5 noiembrie 2007)

Am avertizat inca de atunci asupra motivatiei prezidentiale, in primele zile ale acestui blog. Am sugerat atentie la schimbarea majora pe care Basescu o propune si am spus ca ceilalti competitori au nevoie de “macar anumite reconsiderari de strategie, daca nu chiar reevaluari complete ale acestora“.

Sunt mai multi care au ironizat parlamentarii ca au “dormit” la discursul lui Basescu din Parlament de acum cateva saptamani. Insa si ei si foarte multi altii au dormit ori s-au facut ca nu vad aceste semnale “prezidentiale” care au curs incet de-a lungul anilor.

Nu pot in final decat sa imi aduc aminte de vorba mai veche de-a amicului meu Dan V.: “Basescu iti spune atat de clar in fata cum o sa te ***, dar nimeni nu il ia in serios”.

Am scris deja de 2 ori in ultimele doua saptamani despre:

- Proiectul Basescu si “noul sistem politic”

- si despre Tentatia antidemocratica a anului 2009 

Ce se intampla azi cu propunerea Presedintelui de reducere a numarului de parlamentari si de Parlament unicameral este confirmarea cu varf si indesat ca directia este asta. Si anume: de a demonstra cu orice pret ca democratia romaneasca este compromisa si are nevoie de un salvator. Doua citate:

“Un traseu (al lui Basescu) de cel putin 5 ani care a incercat “sa demonstreze” ca proiectul politic politic romanesc post-decembrist este unul ratat si ca e nevoie de o “schimbare” totala a lui“. (12 septembrie)

si

“Fiecare candidat incearca sa depaseasca haina partidului propriu sau cadrele generale ale partidelor … Mesajul comun al prezidentialilor este ca: partidele sunt intr-o criza de reprezentare. De reprezentare a cetatenilor. Si fiecare in felul sau se intoarce impotriva partidelor“. (21 septembrie)

Referitor la dl. Preda si dl. Patrasconiu. Urmaresc cu interes punctele de vedere si argumentele celor doi. Dar nu cred ca foloseste la ceva aceasta iritare.

Candidatii pentru presedintia Romaniei din acest an isi definesc acut pozitiile trans-partinic si post-partinic. Este o postura uninominala agresiva. Da, campania prezidentiala a avut mereu trasaturi uninominale dar componenta de partid a fost centrala pana acum 5 ani, cand alegerile erau simultane cu cele parlamentare si metoda de reprezentare pentru parlament era cea de lista.

Fiecare candidat incearca sa depaseasca haina partidului propriu sau cadrele generale ale partidelor. Este mai mult decat o definire a candidaturii in jurul propriei persoane; partea asta vine oarecum natural si candidatii nu se chinuie foarte mult sa “fie” intr-un anume fel, ci sunt ei, asa cum ii stim de mai mult timp; nu va faceti iluzii.

Nu, e mai mult de atat. Mesajul comun al prezidentialilor este ca: partidele sunt intr-o criza de reprezentare. De reprezentare a cetatenilor. Si fiecare in felul sau se intoarce impotriva partidelor.

Dar scopul unui sistem uninominal nu este postura anti-sistem, anti-partide. Asta e doar abaterea romaneasca. In varianta sa obisnuita, uninominalul ar impinge partidele sa se reorienteze, sa isi redefineasca oferta.

Asta nu inseamna sa iubesti partidele si sa nu vezi ce sunt ele acum, cat de “stricate” sunt. Ci sa propui ceva, ceva care continua un cadru democratic de reprezentare incluzand partidele, o reforma a lor, a republicii samd.

In termeni clasici, alternativa la oligarhie, nu e tirania; de asemenea, daca democratia s-a deteriorat, nu inseamna ca trebuie sa mergem si mai jos, intr-un determinism stupid.

Sa nu uitam cum s-a purtat discutia reformei electorale la nivel de Parlament si presedinti de consilii judetene si care au fost doua argumente in oglinda.
- Ion Iliescu a fost unul din cei care s-au opus metodei uninominale de reprezentare. Argumentul central era diluarea identitatii de partid, destructurarea partidelor. Insa temerea sa cea mare nu era de sorginte democratica, ci una provenita din dorinta de a conserva acel sistem politic antidemocratic, o retea clientelara, un sistem croit in anii 90 dupa chipul sau si al fostului PCR.

- Traian Basescu a sustinut metoda uninominala, dupa formula “ca la primar”, pentru a scoate in prim plan liderul. Dar din nou, impulsul sau nu era de natura democratica, ci de construire a unui nou tip de sistem oligarhic, simplificat, o piramida de interese intr-un fel mult mai eficienta pentru beneficiarii sai.

Momentul electoral 2009 e diferit. Tentatia populista anti-sistem e mare. Insa o candidatura reformatoare si nu “radicala” ar putea intoarce drumul pe care ne asezam orbeste.

Fratilor, daca tot e vorba ca toamna asta se baga la aprozar “altfel de politicieni”, eu militez si pentru altfel de consultanti :-p

Asa ca propun urmatorul caz pe care il experimentez personal acum: se scrie una bucata strategie politica, si nu pentru campania curenta, la ora 1 noaptea cu muzica Rock in urechi. Deh, ziua avem tot treaba dar cu prezidentialele astea.

Si pentru ca e vorba de Timp, pentru dospirea entuziasmului dam play si zice asa lautaru (ne plac lautarii cu chitari):

Ticking away the moments that make up a dull day
You fritter and waste the hours in an off hand way
Kicking around on a piece of ground in your home town
Waiting for someone or something to show you the way

Tired of lying in the sunshine staying home to watch the rain
You are young and life is long and there is time to kill today
And then one day you find ten years have got behind you
No one told you when to run, you missed the starting gun

Abia astept urmatorul staff de campanie unde sa punem Rock la maxim. Toamna trecuta la parlamentare am reusit. Si sedintele de la 10-11 seara, dupa door to door prin ploi si frig, erau mai frumoase.

Da, e campanie si pentru presa. De mai multi ani si permanent. Presa incearca sa isi cucereasca publicul chiar mai insistent decat o fac partidele. Acum, politicienii si mass-media par a merge pe un drum comun. Si unii si altii vor sa ne spuna: “e de ajuns. nu se mai poate. trebuie altceva”.

Si fiecare cauta sa ne ofere altceva.
Basescu se lupta cu sistemul politic expirat si vrea o forta politca 2.0 sau pe acolo. Realitatea Tv se lupta cu mitocania care a invadat ecranele si face liste “negre”, schimband generatia de invitati catre una upgradata.

Crin, Geoana si Oprescu vor o alta politica, fiecare in felul lui. Jurnalul National propune un altfel de jurnalism si un adevarat Manifest. Adevarul anunta, acum ceva vreme, ca nu mai scrie despre politica pe prima pagina.

Alti politicieni continua exprimarea violenta cu care ne-au obisnuit in ultimii ani. Alte televiziuni continua manelizarea, tabloidizarea sau otevizarea, spuneti-i cum doriti.

Noile ideologii politice si noile “ideologii” jurnalistice propuse de presa noastra se suprapun partial si isi imprumuta argumente. Fiecare isi da seama ca se poate folosi de campania celuilalt, de “starea” pe care a creat-o. Sau de starea de fapt din societate.

In presa vorbim de un fel de reformulare a ceea ce insemna pe vremuri se numea “jurnalismul de opinie”, intr-un jurnalism “de stindard” sau jurnalism “militant”.
In occident, dupa cum semnalam mai de mult, fenomenul e mai vechi. Exemplul Glenn Beck este chiar foarte recent. Acolo politica si jurnalismul ajung sa mearga chiar si in mod transparent mana in mana.

Presa mai incearca sa tina pasul si cu alt lucru care a pus-o in dificultate. New media, iar new media inseamna in primul rand continut cu atitudine. Ceva ce “presei traditionale” ii lipsea, dar ceva ce acum pare ca isi doreste tot mai mult.

Personal cred ca influentele reciproce sunt si vor fi foarte mari. Si le voi urmari cu mare curiozitate.

Presedintele Basescu incearca sa construiasca o Platforma electorala trans-partinica si post-partinica. Sau cel putin aparenta unei astfel de platforme. Semnalele sunt numeroase. E vorba de o platforma care ar reuni partide, politcieni, lideri locali, grupuri sociale si politice diverse.

Tintele predilecte ale presedintelui in ultimele zile au fost diverse grupuri sociale si PSD. Revolutionari, victimele mineriadelor, monarhisti, publicul de la George Enescu, Simirad, Contac, grupul de la Cluj din PSD. Se mai adauga puseurile populare/iste: comentarii despre nationala de fotbal, vizitele la Dacia si Ford, “lupta” cu judecatorii, balciurile tiganesti.

Platforma politica a lui Basescu va fi in final, probabil, un soi de “Uniune pentru Presedinte“. Un fel de forta politica diluata, care depaseste nu doar cadrul PDL, ci cadrul partidelor ca atare. Un fel de Noua Forta Politica de schimbare a intregului spectru care incearca sa se ridice deasupra “partidelor” existente, sa depaseaca acest stadiu.

In fapt, este o continuare de forta si foarte coerenta a “Proiectului politic Basescu” care a evoluat:
- de la lupta impotriva sistemului ticalosit (2000-2004),
- la alianta contra naturii PD-PNL dar in “interes national” (2002-2007),
- si-a gasit apoi o prima intrupare ferma in tema “322″ (2007)
- si apoi in ratarea “Parteneriatului pentru Romania”, coalitia PSD-PDL (2008-2009).

Un traseu de cel putin 5 ani care a incercat “sa demonstreze” ca proiectul politic politic romanesc post-decembrist este unul ratat si ca e nevoie de o “schimbare” totala a lui.

Astfel, Platforma Basescu din 2009 trans- si post-partinica si-a inventat incet propria necesitate.

De ce cred ca o astfel de Platforma este periculoasa, ca si sistemul politic construit in jurul acestei logici:

- diluarea identitatii partidelor, ca forte politice stabile in cadrul sistemului politic.
- personalizarea excesiva a sistemului politic, care se va construi de acum in jurul unor lideri de forta, de moment, si nu in jurul unor organizatii reprezentative.
- populism.
- duce la polarizari si mai mari ale sistemului, fortand aliante contra-naturii, coalitii politice fara substanta.
- selectia leadershipului intr-o astfel de mare Coalitie este precara si bazata mai degraba pe “dorintele personale” ale liderului.
- lipsa unei Platforme programatice reale, consistente.
- emergenta miscarilor extremiste in fata unor blocuri politice obeze, care nu mai permit nuantele in dezbaterea publica.
- destructurarea participarii politice, in absenta unor organizatii politice serioase.

Tendinta generata de “Proiectul Basescu” este evidenta si inevitabila intr-un fel. Si ceilalti candidati incearca in felul lor sa se portretizeze ca alternative ale sistemului politic actual. Crin Antonescu – cu o experienta reusita in PNL, Sorin Oprescu – cu o experienta reusita la Bucuresti, si pana si Mircea Geoana. Diferenta e ca fiecare incearca sa defineasca schimbarea altfel, iar relatia fiecaruia cu sistemul actual de partide e specifica.

Care varianta va reusi si va deveni credibila vom vedea. Pana acum, Traian Basescu a fost la timona acestei “schimbari”, incercand sa o dirijeze conform temperamentului si logicii sale.

Privesc oarecum circumspect zvonul permanent despre “ruperea” Aliantei PSD-PDL; sau PDL-PSD. Povestea asta dureaza efectiv din prima secunda a guvenarii lor. Curg scenarii si informatii pe surse, de luni de zile, care ne “demonstreaza”, nu-i asa, cat de mult nu se suporta unii pe altii. Of, saracii! Nu mai vorbesc de atacurile reciproce care sunt deja anost de cotidiene.

Dar oricat de surprinzator a fost si in decembrie 2008 sa ii vedem aliindu-se, tot atat de surprinsi vor ei sa fim si acum. Adica sa intelegem dom’ne ca ei nu au ce cauta impreuna. Dar iata, ei sunt totusi impreuna.

Nu neg ca sunt cohorte de pesedisti si pedelisti care ar prefera sa se desfiinteze reciproc. Dar realitatea e ca si PDLului si PSDului le foloseste de minune situatia asta incerta. Pentru ca au nevoie sa justifice permanent alianta fata de electorat, sa spuna ca “nu au avut de ales”, ca daca ar putea ar “evada” oricand de acolo. Este “defectul” de fabricatie cu care trebuie sa se lupte permanent.

Pentru noi toti nu e prea bine. Am scris inca din februarie ca actuala putere contine in buna masura si propria opozitie si despre cat de nociv poate fi acest tip de ne-responsabilitate a actului de guvernare. Haosul deicizional si perdeaua de fum a iresponsabilitatii depre care vorbeam atunci sunt astazi realitati evidente.

Important e ca in final sa intelegem, oricat de surprinzator ar fi sau nu, ca PSD si PDL guverneaza impreuna si impart egal rezutatele si dezastrele pe care le provoaca.